Şedinţele lunare aveau un aer teatral, în care fiecare îşi juca propriul rol, acelaşi mereu. Primul în scena din uscătoria blocului apărea vecinul-profesor, cu nelipsitul său catalog în care nota absenţii. Nu am înţeles niciodată de ce se obosea, dacă statisticile arătau clar că întotdeauna erau aceleaşi persoane prezente la discuţii. Noi, copiii, aliniaţi lângă fereastra cu geamuri opacizate de praf, aşteptam nerăbdători şedinţa de primăvară şi sosirea vecinului-grădinar. Îşi făcea intrarea…
