Mă gândeam până la orizont şi chiar izbutisem să mă gândesc până la soare. Erai atât de subţire, şi coama neagră ţi-o lăsai fluturată, pe umeri. Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol ca o planetă ce-ntârzie... Acum, când întâmplarea binecuvântată mi te-a adus în cale, soarele meu se întunecă, şi cerul şi-arată stelele sticloase, ca să mă gândesc încordat până la stele!
