Gilly Graur Calea Dudești la intersecția cu strada Vlad Județul, așa cum arăta în 1980. Pe colțul din stânga exista o clădire care avea la parter un atelier de încălțăminte, demolată cu un an sau doi înainte de revoluție, în vederea lărgirii străzii, care însă nu s-a mai realizat. Autorul fotografiei este Andrei Birsan. Acesta …

Anul este 1986, iar Bucureștiul arată mai șters ca niciodată, într-o serie de fotografii realizate de fotograful ungur Tamas Urban, aflat probabil într-o excursie prin România. În anul în care Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni la fotbal, una dintre cele mai mari performanțe ale f

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Astăzi, intersecţia din fotografie este complet schimbată, însă este o întâlnire a altor artere: str. Sf. Vineri, bd. Mircea Vodă, str. şi aleea Căuzaşi

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.

Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat ca jumătate din cartierul Dudeşti să devină amintire, iar cealaltă jumătate să rămână. O istorie stranie planează asupra acestor locuri, ca un blestem care continuă să apese şi azi, netulburat. Timpul a îngheţat parcă în zona veche, demolată, în acea groapă imensă, unde Ceauşescu dorea să ridice un centru de cultură şi creaţie numit “Cântarea României”.